bineface

Romanian

Etymology

From bine +‎ face.

Verb

a bineface (third-person singular present bineface, past participle binefăcut, third-person subjunctive binefacă) 3rd conjugation

  1. to do a good deed

Conjugation

    conjugation of bineface (third conjugation, past participle in -ut)
infinitive a bineface
gerund binefăcând
past participle binefăcut
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present binefac binefaci bineface binefacem binefaceți binefac
imperfect binefăceam binefăceai binefăcea binefăceam binefăceați binefăceau
simple perfect binefăcui binefăcuși binefăcu binefăcurăm binefăcurăți binefăcură
pluperfect binefăcusem binefăcuseși binefăcuse binefăcuserăm binefăcuserăți binefăcuseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să binefac să binefaci să binefacă să binefacem să binefaceți să binefacă
imperative — tu — — voi —
affirmative binefă binefaceți
negative nu bineface nu binefaceți

References

  • bineface in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN
This article is issued from Wiktionary. The text is available under Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 unless otherwise noted. Additional terms may apply for the media files.