mirac
Romanian
Etymology
Borrowed from Latin miraculum.
Noun
mirac n (plural miracuri)
Declension
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | mirac | miracul | miracuri | miracurile | |
| genitive-dative | mirac | miracului | miracuri | miracurilor | |
| vocative | miracule | miracurilor | |||
References
- mirac in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN