procuror
Latin
Verb
prōcūror
- first-person singular present passive indicative of prōcūrō
Romanian
Etymology
Borrowed from French procureur.
Noun
procuror m (plural procurori)
Declension
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | procuror | procurorul | procurori | procurorii | |
| genitive-dative | procuror | procurorului | procurori | procurorilor | |
| vocative | procurorule | procurorilor | |||