salvator

English

Etymology

Inherited from Middle English salvatour, from Latin salvātor.

Noun

salvator (plural salvators)

  1. (obsolete) A savior.

Latin

Etymology

From salvō +‎ -tor. Compare Paelignian salauatur ((a type of) official).

Pronunciation

Noun

salvātor m (genitive salvātōris, feminine salvātrīx); third declension

  1. saviour

Declension

Third-declension noun.

singular plural
nominative salvātor salvātōrēs
genitive salvātōris salvātōrum
dative salvātōrī salvātōribus
accusative salvātōrem salvātōrēs
ablative salvātōre salvātōribus
vocative salvātor salvātōrēs

Descendants

Verb

salvātor

  1. second/third-person singular future passive imperative of salvō

References

Middle English

Noun

salvator

  1. alternative form of salvatour

Romanian

Etymology

Borrowed from French salvateur. By surface analysis, salva +‎ -tor.

Adjective

salvator m or n (feminine singular salvatoare, masculine plural salvatori, feminine and neuter plural salvatoare)

  1. saving; that saves

Declension

Declension of salvator
singular plural
masculine neuter feminine masculine neuter feminine
nominative-
accusative
indefinite salvator salvatoare salvatori salvatoare
definite salvatorul salvatoarea salvatorii salvatoarele
genitive-
dative
indefinite salvator salvatoare salvatori salvatoare
definite salvatorului salvatoarei salvatorilor salvatoarelor