aureolare
Italian
Etymology
Verb
aureolàre (first-person singular present aurèolo, first-person singular past historic aureolài, past participle aureolàto, auxiliary avére) (transitive, literary)
- to halo (to encircle with a halo, or as if with a halo)
Conjugation
Conjugation of aureolàre (-are) (See Appendix:Italian verbs)
Anagrams
Romanian
Etymology
Noun
aureolare f (plural aureolări)
Declension
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | aureolare | aureolarea | aureolări | aureolările | |
| genitive-dative | aureolări | aureolării | aureolări | aureolărilor | |
| vocative | aureolare, aureolareo | aureolărilor | |||
Spanish
Verb
aureolare
- first/third-person singular future subjunctive of aureolar