curtare
Latin
Verb
curtāre
- inflection of curtō:
- present active infinitive
- second-person singular present passive imperative/indicative
Romanian
Etymology
Noun
curtare f (plural curtări)
Declension
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | curtare | curtarea | curtări | curtările | |
| genitive-dative | curtări | curtării | curtări | curtărilor | |
| vocative | curtare, curtareo | curtărilor | |||