punctuare

Latin

Verb

pūnctuāre

  1. inflection of pūnctuō:
    1. present active infinitive
    2. second-person singular present passive imperative/indicative

Romanian

Etymology

From punctua +‎ -re.

Noun

punctuare f (plural punctuări)

  1. (obsolete) punctuation

Declension

Declension of punctuare
singular plural
indefinite definite indefinite definite
nominative-accusative punctuare punctuarea punctuări punctuările
genitive-dative punctuări punctuării punctuări punctuărilor
vocative punctuare, punctuareo punctuărilor

References

  • punctuare in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN